„Dacă Șiman vrea să-l transfere pe Varga, mă va contacta!** Nu acceptăm postura de ‘rezervă’!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu, patronul celor de la FC Timișoara, a afirmat că în
acest an nu a înaintat nicio ofertă pentru achiziționarea celor doi
jucători ai Sportului, Dacian Varga și Tibi Bălan, și spune că nu
vrea ca echipa sa să fie considerată soluție de rezervă în cazul în
care vor eșua tratativele cu alte echipe.

„Orice jucător de valoare reprezintă un interes pentru
Timișoara. I-am vrut pe Varga și Bălan, anul trecut, la pachet, dar
în acest moment nu am înaintat nicio ofertă. Timișoara nu poate fi
redusă la postura de rezervă, nu am accepta așa ceva. Dacă Șiman
vrea să-l transfere pe Varga, mă va contacta. Nu avem probleme pe
postul lui Varga”,
a declarat Marian Iancu la gsptv

Iancu a precizat că în zilele următoare se va ști cu exactitate
care este situația celor doi frați Karamyan. Oficialul grupării
bănățene afirmă că schimbul cu Steaua, între Andrei Ionescu și
frații armeni, nu s-a mai realizat deoarece echipa din Ghencea nu a
mai dorit acest lucru.

„Vom vedea în perioada următoare la ce concluzie se va
ajunge în cazul celor doi frați Karamyan. Domnul Chivorchian se
ocupă de această problemă. Nu am mai discutat nimic cu Steaua,
despre un posibil schimb pentru că ei nu au agreat acest
lucru”
, a afirmat Iancu.

Referitor la alegerile pentru șefia FRF, ce vor avea loc pe 25
ianuarie, Iancu a precizat că deși Mircea Sandu candidează, cel
care va conduce de fapt federația va fi Ionuț Lupescu. În ceea ce
privește prezența directorului general al FRF la hotelul patronului
CFR-ului, patronul Timișoarei își exprimă speranța că acest lucru
nu va influența modul în care se va desfășura returul.

„Noi nu-l vom vota pe 25 ianuarie pe Mircea Sandu, ci pe
Ionuț Lupescu. El va conduce Federația, el e numărul unu. Boala lui
Mircea Sandu obligă la odihnă, lipsa stresului. Cred că va fi doar
un reprezentant al fotbalului românesc în Europa și atât. O să
preia Lupescu frâiele. Vom vedea în retur dacă prezența lui și a
lui Vasile Avram acolo va conta și va sprijini demersul lui CFR
Cluj de a lua eventul. Să nu dea de gândit unora ca mine, că ar
exista parti prix-uri în favoarea CFR-ului, cum au mai
fost”,
a încheiat Iancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×